Oficial am 16 ani,deşi nu par de 16,dar nu asta contează acum.Faza e că după cum "avansez" încep să mă maturizez,să gândesc altfel,să văd altfel...şi da,de luni gândesc altfel.În 4 zile s-au întâmplat destule cât să mă facă pe mine să analizez situaţia mea din ultima vreme şi de acum.
O melodie (Mariah Carey - I wanna know what love is) şi câteva poze mă determină să scriu despre etapele unei relaţii şi în special cele de după despărţire. Da,l-ai cunoscut,e extraordinar,vorbiţi ore în şir fără să vă plictisiţi,îţi place de el,lui de tine.Mărturisiri,cuvinte dulci,primul telefon,prima întâlnire,primul fior,primul ţinut de mână,prima îmbrăţişare,primul sărut.Apoi întâlniri peste întâlniri,telefoane,mesaje,îmbrăţişări,sărutări,dorinţe,promisiuni.Integrarea lui în grupul tău,a ta în a lui,primul "Te iubesc",primele luni de relaţie,integrarea lui în toată viaţa ta,în toate grupurile din care faci tu parte,integrarea ta în grupurile lui.Iubire,pasiune,conversaţii,declaraţii,mărturisiri,planuri.Totul e perfect.Apoi tu te plictiseşti.Sau el.Sau se bagă cineva între voi,şi în loc să fiţi doar voi doi,sunteţi tu+euştiucine+el+naibaştiecine.
Discuţii aprinse,nervi,lacrimi,împăcare,iubire,speranţe. Şi dacă încrederea deplină şi respectul (şi el deplin) lipsesc,o luaţi de la capăt cu discuţiile,certurile...tu nu mai ai chef de el,el de tine,şi tot aşa,dar am fost învăţaţi că orice-ar fi,trebuie să o ducem până la capăt,indiferent de cât de bolnăvicioasă este relaţia.Cum să dai cu piciorul unei relaţii de juma' de an? Dacă la o chestie de genu zici aşa,atunci le înţeleg pe tipele care nu vor să divorţeze pentru că sunt măritate de 10 ani,au un soţ alcoolic,copii şi şi-o încasează în fiecare seară.Oameni buni!O viaţă aveţi....şi îi lăsaţi pe alţii să o trăiască pentru voi?Ia fiecare cu ce are,gata.M-am săturat.Fiecare trăieşte după faptele sale,nu suntem demni să dirijăm şi viaţa altuia.
Ok,revin.Ajungeţi la despărţire,el s-a săturat de toate fazele penibile,şi ştie poate mai bine ca tine,că o relaţie de genul vă distruge pe amândoi.Da,ştiu,e greu să treci peste o despărţire,dar aşa e mai bine dacă vezi că relaţia scârţâie.Urmează săptămâni de lacrimi,care îţi prind foarte bine,te descarci de încărcătura emoţională negativă acumulată până în prezent,aşa că de ce să nu plângi?Carrie (Sex and the city) zicea într-un episod că pentru a trece complet peste o despărţire îţi ia jumate din timpul petrecut împreună.Testat şi complet adevărat.Ai parte de o perioadă în care eşti nervoasă,în care îţi este ciudă pe toate prietenele tale care mai sunt prietene cu el,încerci să te descotoroseşti de ele şi e bine,pentru că dacă asta te face să uiţi de el este perfect!Apoi apare alta,noua lui prietenă,simţi că fierbi,dar nu-ţi stă în fire să dai totul afară,aşa că taci şi rabzi.Uneori mai ai ghinionul să dai de poze cu ei,ceea ce te omoară.Îi urăşti pe amândoi acum,deşi ea nu ţi-a greşit cu nimic,şi dacă te gândeşti bine,nici el....iar perioada rea trece.Tu pui ochii pe un alt tip,dar nu prea ai "noroc",încă nu te-ai dezlipit 100% de relaţia avută...şi vine o zi în care "dai cu capul de grinda de jos" şi te trezeşti la viaţă.După câteva luni cretine,e momentul să realizezi ce e în jurul tău şi să mergi mai departe.Vezi că lor le e bine împreună,şi tu nu mai eşti decât o cunoştiinţă de-a lui.Înapoi!Gata!Nu te mai poţi băga în viaţa lor,gândeşte-te că nici ţie nu-ţi place să fii prietenă cu o fostă de-a lui :) şi nici ea nu prea vrea să fii prin preajmă.Realizezi că oricât te-ai zbătut tu,oricâtă ură ai avut în tine ei sunt împreună,iar tu ai rămas ca proasta,cu ochii în soare,singură,aşteptând naiba ştie ce în loc să faci un pas înainte,să îţi vezi de viaţa ta,să vezi câţi tipi există în jurul tău.Hai ridică-te,uită-te în oglindă.Îţi place ce vezi?Mie da.Mă văd pe mine,mai frumoasă decât am fost vreodată,DE CE?Pentru că eu am renunţat să-mi plâng de milă,şi ştii de ce?Pentru că nu merită.Dacă ţie nu-ţi pasă de tine,cui crezi că o să-i pese?Crezi că din milă o să vină fostul tău prieten să îţi zică să vă împăcaţi? No way! Va fugi mâncând pământul dacă te vede aşa.El nu are nevoie de o povară ca tine,de fapt,nimeni nu are nevoie de o povară,aşa că dacă vrei ceva de la viaţă şi dacă vrei să fii iubită,învaţă să iubeşti.Cineva mi-a spus odată că nu ştii să iubeşti cu adevărat până nu suferi...Da,vei zice că tu nu vrei să auzi de suferinţă,dar priveşte partea bună a paharului,după cât ai suferit,acum eşti altfel,gândeşti,vezi,simţi,percepi altfel decât înainte.Consideră fiecare eşec o lecţie de viaţă.Dacă nu eşti în stare să înveţi de la alţii învaţă din propriile experienţe,poate aşa te trezeşti la realitate.
Ce pot să mai spun acum?Că nu îmi pasă de ce crede cel care citeşte ce am scris eu?Da.Zică ce-o vrea.Nu-i place? Păi atunci de ce a mai citit tot ce am scris? Ăsta e adevărul pe care l-am trăit,şi cumva m-am automotivat prin această postare.Şi acum la final un bonus:D Enjoy!:-)
