luni, 27 iunie 2011

3 kg de iubire, compasiune şi respect vă rog!

Când rămâi blocat în timp şi spaţiu cum procedezi? Alegi să fugi încotro vezi cu ochii sau alegi să te confrunţi cu situaţia? Te opreşti puţin să vezi de ce te-ai blocat? Te uiţi în jurul tău să aflii ceea ce trebuie aflat, sa vezi ceea ce trebuie văzut, să spui ceea ce trebuie spus? Te gândeşti câteodată şi la altcineva decât la tine? Sau preferi să crezi că tu eşti centrul Universului (probabil că tu eşti centrul propriului tău Univers), că totul ţi se cuvine ţie, că nimeni nu e la fel de important ca tine? Ai momente în care simţi că doar tu exişti? Toate astea pentru că probabil nu ai curaj sau nu vrei să înţelegi că există şi alte suflete nevinovate care au nevoie de compasiune. Nu totul se învârte în jurul tău, aşa că nu eşti cu nimic mai special decât altul. Ce ai în plus? O ureche? Un nas? Un deget? A. Experienţă. Bun. Şi asta îţi dă dreptul să-i critici pe toţi? Să-i consideri subalternii tăi? Nu, nu cred. Gândeşte-te la asta. Pune-te în locul lor! Da, eşti blocat în timp şi spaţiu doar DIN VINA TA! De ce? Pentru că altfel nu te-ai opri puţin din goana ta după succes. Nu te-ai opri să observi toate aceste fiinţe frumoase care trăiesc lângă tine. Probabil eşti un copil răsfăţat care nu consideră necesar să-şi aprecieze părinţii pentru efortul depus. Poate eşti iubitul insensibil din cuplul Iubire vs Indiferenţă. Te-ai gândit că ea îţi face pe plac pentru a te răsfăţa. pentru că aşa îşi arată ea dragostea faţă de tine? Tu ai făcut vreodată la fel pentru ea? Vei face vreodată? Mai gândeşte-te. Probabil eşti acel prieten care are nevoie de prietenii săi doar când nu are altceva de făcut, sau nu mai are bani, dar tot are chef de ieşit. Ce e aici? Hotel? Bancă? Împrumut bancar? Da? Păi atunci aş dori şi eu 100 de prieteni care fac totul pentru mine. Nu merge aşa. Ar trebui să se înfiinţeze un magazin.Magazinul Sentimentelor. Jur că aş merge acolo şi aş spune :"3kg de iubire,compasiune şi respect vă rog!" şi vi le-aş face cadou, ca la rândul vostru să le faceţi şi voi cadou. 

Punct.


Multă fericire până data viitoare! F.S