Si tu? Cine esti tu?

O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Deodata, ea se simti ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.
-Cine esti? a intrebat-o o Voce.
-Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
-Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
-Sunt mama a patru copii.
-Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
-Sunt invatatoare.
-Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: „Cine esti tu?”
-Sunt crestina.
-Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.
-Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana celor sarmani.

-Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.
In mod evident, ea nu a trecut de examen si a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel intreaga ei viata s-a schimbat.
Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic – pentru ca asa se nasc lacomiile si ambitiile; nu sa fiti cutare si cutare – pentru ca astfel deveniti conditionati; ci pur si simplu sa fiti…

…si tu? cine esti tu?…

Uneori Trebuie sa te pierzi pentru a te Regasi.

Ninge!

           Prima ninsoare a iernii 2010. Inima îmi explodează de bucurie. Căldură. Miros de vanilie şi scorţişoară. Muzică bună de Crăciun. Lapte cald cu miere. Primii fulgi de nea zgribuliţi şi duşi de vânt în toate părţile. Mii de zâmbete. Ochi de copii fericiţi. Prima ninsoare.Bucuria iernii. Bucuria tuturor. Un lucru ştiu că m-ar face să zămbesc mereu. Să mă trezesc dimineaţa, în cameră să fie cald, iar când trag perdeaua, misterul alb al iernii să fie peste tot. :) Frumos,nu? Păcat că a plouat azi,dar eu ştiu că într-o dimineaţă când mă voi trezi, ceea ce-mi doresc se va îndeplini. Sper ca anul acesta să avem zăpadă de Crăciun. 

Vine Moş Nicolae!

          Tu te-ai pregătit pentru Moş Nicolae? Ţi-ai curăţat ghetuţele? Ai fost cuminte tot anul? Rişti să primeşti doar o nuia de la Moş Nicolae?

          Îmi aduc aminte cum mă pregăteam eu pentru Moş Nicolae.Îmi lustruiam ghetuţele şi uneori şi faţa ( a se înţelege că făceam ce făceam şi mă mânjeam toată cu cremă de pantofi :)). Aşteptam cu nerăbdare să văd dimineaţa ce am primit.Abia dormeam ştiind că în hol mă aşteaptă o surpriză şi făceam tot posibilul să mă trezesc mai devreme. De la un timp am aflat cine e Moş Nicolae şi cine e Moş Crăciun,dar curiozitatea mea rămânea aceeaşi. Chiar îmi puneam părinţii la încercare să văd dacă ştiu ce-mi doresc cu adevărat. Mă chinuiam să fiu un copil cuminte ca să nu mă trezesc cu o nuia în ghetuţe, dar acum o nuia e colorata,cu fundiţe,globuri şi multe alte chestii.Eu când eram mică îmi imaginam că primesc o nuia.O simplă nuia ruptă din pom.

          Acum încă mă consider copil şi încă sunt nerăbdătoare să văd ce-mi aduce Moşul,deşi regret că din nou n-am apucat să le fac un cadou părinţilor de Moş Nicolae.Mă revanşez eu de Crăciun.

            Numai bine, ghetuţe cât mai curate şi cât mai pline de cadouri!

To procrastinate or to not?

          Un lucru ştiu sigur despre mine.Sunt ciudată când vine vorba de mâncare,dar pot să spun că mi-am obişnuit stomacul cu aproape orice.Acum mănânc clătite reci cu dulceaţă şi brânză şi o cană de lapte rece:)) 

          E sâmbătă seara.Se presupune că ar trebui să stau tolănită în faţa televizorului,dar la cât de aiurea a fost ziua de azi nu mă simt în stare să mă uit la televizor. Chiar mă gândesc că eu acum fac tot posibilul să evit istoria. Da,mă aşteaptă o teză marţi. Uite asta urăsc la mine. I'm a queen of procrastinate. Ce zice urban dictionary despre asta?

1.	queen of procrastination	8 up, 5 down
	buy queen of procrastination mugs, tshirts and magnets Kristen Ann Rose Corbisiero; she goes on myspace, facebook, youtube, lime wire, reads, dance, eats, showers, cleans, applys makeup, tlaks to people, etc. while she's supposed to be doing an assignment

Da.EXACT! Încerc să mă motivez să învăţ, iar pe când reuşesc realizez că deja e seară şi că abia îmi pot ţine ochii deschişi. TRIST. Dacă m-ar plăti cineva pentru lenea de care dau dovadă şi pentru toate amânările astea, jur că aş fi putred de bogată! :))

Despre prietenie.

          A doua postare pe ziua de azi.Ar trebui să am o zi liberă în timpul săptămânii mai des. A doua idee pe care o voi aborda azi este cea a relaţiilor de prietenie distruse.Poate din cauza distanţei dintre cei doi prieteni,poate din cauza unei certe stupide sau poate pentru că cineva a intervenit între cei doi prieteni.Eu nu concep prima variantă.Oricât de mare ar fi distanţa..scuză-mă.. s-au inventat telefoanele,poşta scrisă,poşta electronică,messenger,facebook,twitter şi lista mai poate continua. Poate că sunt aşa pentru că mie imi stă în fire să reiau o relatie de prietenie exact din stadiul în care am lăsat-o acum câteva luni sau ani.Dar nu tot timpul reuşesc...dar aşa îmi dau seama care-mi sunt prieteni şi care nu. Se spune că timpul le rezolvă pe toate şi exact aşa e.Aş scrie mai multe,dar la postarea pe care o am în gand ca ultima postare a anului 2010 s-ar putea să repet unele lucruri şi nu vreau asta. Sunt de părere că acei prieteni care se numesc prieteni nu sunt în stare să treacă peste o ceartă prostească, îşi pierd statutul de prieteni.Acei prieteni care lasă pe cineva să intervină în prietenia lor cu altcinvea nu sunt prieteni.Poate urmăresc ceva,dar cu siguranţă nu prietenia ta. De exemplu una dintre cele mai bune prietene a mele este o vecină.Ne ştim de când m-am mutat aici.De 8 ani ne certăm,dar suntem în stare să ne împăcăm...deşi amândouă suntem a naibii de orgolioase.În opt ani am învăţat că prietenul tău (nu vreau să spun prieten adevărat pentru că nu cred în aşa ceva) nu este cel care te sună sau te caută doar atunci când are nevoie de tine,iar când tu ai nevoie de el îşi caută altceva de făcut. Am învăţat că prieten nu-ţi este cel care se lasă influenţat de altul şi renunţă la tine pentru o iubire. Nu e prieten. Prietenul adevărat e cel care te ajută la greu,cel pe care-l poţi suna oricând ai nevoie,care te consolează în momentele dificile şi e cel care este dispus să râdă de altul (pe ascuns,bineînţeles) când tu ai nevoie.

Prunci?!

             Okay,am  revenit...zic eu.Voiam aseară să vă scriu despre copii,nu-i aşa? Aseară uitându-mă plictisită prin lista mea de messenger, am observat un lucru destul de ciudat.Poate că e specific vârstei,dar tot e ciudat. Pentru început aş vrea să vă întreb voi cum eraţi la 11-12 ani? La ce vârstă aţi avut primul calculator + internet? Ce status ai de obicei? Ce limbaj foloseşti când vorbeşti cu prietenii tăi pe messenger? O să răspund eu prima. La 11-12 ani eram un copil naiv de clasa a 6-a.Nu eram populară,nu mă făceam remarcată în public.Calculatorul l-am primit la 13 ani...până atunci mă mulţumeam cu un need for speed la vecinu'.Internet am avut înainte de a începe clasa a 9-a, zicea mama că începe fata liceul şi are nevoie de informaţii. De obicei la status am câte un vers dintr-o melodie + linkul cu melodia, iar pe messenger scriu cât de corect pot,fără prea multe prescurări,şi foloseesc multe semne :D. Revin... am avut surpriza să văd că, o amică,să zic aşa, de clasa a 6-a se comportă ca o tipă de liceu crescută-n puf. Să-i ceri mamei să-ţi dea voie să ai unghii cu gel de la 11 ani?Să te dai cu fundul de pământ dacă nu te lasă să ai şi tu şuviţe ca mai ştiu eu ce aşa-zisa prietenă,sau că nu primeşti Lg-ul Cookie touch screen când tu ai un telefon destul de bun.O să fiu acum ca bunica : pe vremea mea... Dar pe bunica o înţeleg de ce ar zice aşa ceva.(Dumnezeu să o ierte că nu mai trăieşte) Daaar când bunica avea 11 ani era acu 70 de ani...nu acu 5 ani. Consider că aici e şi vina părinţilor care vor să le ofere totul copiiilor.Sunt de acord cu ei,şi eu aş face aşa ceva,dar până la un anumit punct.Eşti copilul meu,dar să nu crezi că îţi voi îndeplini orice moft. Ce m-a şocat a fost statusul ei "Dak eoo's soobiekt d barfaa...aTunci uuh ejti o taarfaa!". Aseară chiar discutam cu mama şi i-am spus că nici eu nu am statusuri de genul,sau tipele mai mari pe care le ştiu, iar răspunsul mamei a fost "Are 11 ani..ce să-i ceri mai multe?Asta e vârsta la care eşti foarte prostuţ şi faci,zici şi scrii multe lucruri pe care nu le gândeşti." Să fi ajuns vremea în care noi cei de 16-19 ani suntem consideraţi inferiori celor mai mici?Nu vreau şi nu pot să cred aşa ceva.

Aveam o mega idee,dar oboseala isi spune cuvantul si abia imi tin ochii deschisi pentru a scrie ceva.Promit sa revin cat de curand cu doua postari :) si,ca sa nu ma intreb zilele urmatoare despre ce voiam sa scriu,imi notez aici:)) : copii si prietenii distruse.:)

.

            Mmmbuun.Vreţi să ştiţi ce mă enervează pe mine cu adevărat? Toate chestiile siropoase de genul "te iubesc soare" sau "tu eşti viaţa mea"...Mă disperă.Pe bune!I mean... cât de îndrăgostit trebuie să fii încât să-ţi încredinţezi viaţa altcuiva?Hai s-o luăm logic. Bun,o/îl iubeşti,consideri că este soarele din viaţa ta...ce naiba?Până acum în viaţa ta ai avut doar nori? Sau.. al câtelea soare e?Am înţeles...aşa îţi place să-ţi alinti iubitul/a, dar sper că eşti conştient că nu va rămâne în viaţa ta pentru totdeauna.Dacă te trezeşti mâine cu un mesaj în care-ţi spune că s-a dus să strălucească în viaţa altcuiva?Vei sta posomorât pentru tot restul vieţii tale? Vei căuta disperat/ă un alt soare?Desigur,puteţi să mă contraziceţi şi să spuneţi că nu trebuie să-ţi pese de chestiile astea,mici alintari,ci trebuie să te gândeşti la clipele frumoase..dar tot nu văd ceva okay în toată afacerea asta. "Tu eşti viaţa mea"..dacă cineva ar veni acum la mine să-mi spună aşa ceva m-aş speria.Sună a responsabilitate,una mult prea mare.Nu e mai bine fiecare cu viaţa lui?Dacă cumva vieţile noastre se întâlnesc la un moment dat şi interacţionează e una,dar eu abia mă descurc cu viaţa mea...de ce aş mai vrea-o şi pe a ta?Şi pun din nou aceeaşi problemă...dacă viaţa ta pleacă.Ce naiba faci? O iei de la capăt?Altă viaţă pe care o încredinţezi altcuiva iar şi iar? Părerea mea e că înainte de toate,orice ar zice ceilalţi,TU eşti soarele vieţii tale,tu ai viaţa ta în mâinile tale! Hai să-ţi zic un secret....tu,soarele vieţii tale nu vei pleca niciodată din viaţa ta...dacă ştii să te apreciezi mai întâi pe tine..fi puţin egoistă.Îţi va prinde bine! Şi ce te faci când apare cineva în viaţa ta,şi îl consideri mai important decât tine?Adu-ţi aminte că oricât ai ţine la altcineva,tu eşti prioritatea ta.Dacă nu ai grijă de sentimentele,trăirile,emoţiile tale...de tine..cine vrei să aibă?

Numai bine şi...un weekend pufos!:D

P.S: "A: Ce faci soare?

B: Unde drac' vezi tu soare? " :))

Hhh-He-Hel-Hello :D recent am observat o chestie,folosesc blogul doar pentru a-mi descarca nervii si a-mi spune supararile si toate cele rele.Daar,de ce nu-mi spun bucuriile?Pentru ca nu am timp sa stau sa scriu tot pe blog.E o stare perfecta:)) chiar daca blogul meu risca sa nu mai aiba parte de o postare pentru mult timp,imi doresc ca starea asta pe care o am [euforie] sa dureze! :)) [Scriu fara diacritice pentru a face o diferenta intre lucrurile mai grave si cele scrie asa,la repezeala,de bucurie:))]

Cine m-a vazut in ultima vreme,poate sa spuna cat de fericita si zambareata eram..vremea imi surade,prietenii la fel..toata lumea! ooh HAPPY LIFE! :-)

Nici măcar nu ştiu de ce scriu...poate aşa...de dragul tastaturii.Na,oricum...pot să spun că tipicul adolescenţei se manifestă mai mult ca oricând. Nehotărâre,nesiguranţă,nevoia de a fi iubit de cineva ( excludem părinţii,fraţii,surorile şi prietenii),dorinţa de a ieşi din tiparele lumii,de a fi cineva,de a fi mai bun şi nu în ultimul rând dorinţa arzătoare de a te găsi pe tine însuţi,să ajungi să ştii ce vrei,să fii stăpână pe tine.Şi acum...chiar dacă ai fost rănită,deşi tu te-ai rănit singură.Ţi-ai creat o realitate a ta,fără să ţii cont şi de ceilalţi sau de alte detalii,iar acum când realitatea ta nu se potriveşte "tabloului" cu adevărat real, te simţi rănită,minţită,şi dai vina pe toţi din jurul tău pentru incompetenţa ta,pentru că n-ai fost destul de deşteaptă să ceri detalii.Te apucă din nou ura,pe toţi şi pe toate,deşi,crede-mă,e stupid! Da,sunt bună să dau sfaturi,dar să mă autosfătuiesc nu.Super,nu? După toate astea,te apucă nebunia,şi răstălmăceşti cuvintele,faptele...tot ce se poate! Te cufunzi din nou în minciuni şi lu construite de tine,deşi ţi-ar fi mai uşor să confrunţi adevărul,să spui ce te doare,să renunţi la ideea că cineva îţi aparţine ş.a.m.d. Citeşti tot felul de chestii şi zici că te vor ajuta pe viitor,dar dacă nu eşti în stare să-ţi aminteşti de ele,cum te pot ajuta? Un ultim sfat.Pentru mine.Sper să-l bag în cutiuţă. Încearcă să aflii ce vrei de la viaţă,de la tine,de la alţii,de la un prieten...şi niciodată nu încerca să schimbi un om.Te vei chinui degeaba.

Pupici şi ... o viaţă mai bună!

P.S: Da,e vorba de autoadresare.Sunt ciudată,dar presupun că toate chestiile astea mă vor ajuta la ceva.

Din nou.Cine sunt eu? O....vânătoare de iubire. O egoistă.În fine.E mult de zis. Ce fac eu acum?Caut.Ce? Iubire.Culmea.Ce caut eu acum se manifestă în mintea mea.Nu în suflet.De când mă ştiu tot caut.Îl caut pe el.Ca visele mele să devină realitate ar trebui pur şi simplu să-l iau pe "el" din mintea mea şi să-l aduc la realitate,nu să încerc să schimb un tip pentru a-l face să semene cu cel din mintea mea.Nici măcar nu mai ştiu ce să scriu.Gândurile vorbesc în mintea mea.Nici măcar nu am timp să le ascult,dar de cum să apuc să le scriu?Mi-ar trebui o pauză.Sau o izolare.Să meditez puţin,la ceea ce vreau cu adevărat.Ştiu că nu mulţi sunt în stare să recunoască faptul că sunt zgârciţi,iar când vine vorba de o relaţie se gândesc mai mult la cât de fericiţi vor fi ei nu şi cel de lângă. Mă tot gândesc....bine,eu caut,aştept.Îl aştept pe el,deoarece eu consider că el e ceea ce vreau.dar dacă şi el caută,aşteaptă o "ea" care nu seamănă deloc cu mine? De ce am avut o perioadă în care credeam că merit să fiu cu el... de parcă el ar fi un premiu....şi chiar dacă ar fi,ce am făcut ca să-l merit? Oare pe el îl interesează că eu încerc să fiu drăguţă cu toată lumea? Sau că de fiecare dată când îl văd nu mă pot abţine să nu-i zâmbesc? Ştii,cred că mai bine mi-ar fi dacă mi-aş lua inima-n dinţi şi să-l confrunt,cred că asta e singura soluţie pentru a scăpa de toată confuzia asta.

Şaişpe.

Oficial am 16 ani,deşi nu par de 16,dar nu asta contează acum.Faza e că după cum "avansez" încep să mă maturizez,să gândesc altfel,să văd altfel...şi da,de luni gândesc altfel.În 4 zile s-au întâmplat destule cât să mă facă pe mine să analizez situaţia mea din ultima vreme şi de acum.

O melodie (Mariah Carey - I wanna know what love is) şi câteva poze mă determină să scriu despre etapele unei relaţii şi în special cele de după despărţire. Da,l-ai cunoscut,e extraordinar,vorbiţi ore în şir fără să vă plictisiţi,îţi place de el,lui de tine.Mărturisiri,cuvinte dulci,primul telefon,prima întâlnire,primul fior,primul ţinut de mână,prima îmbrăţişare,primul sărut.Apoi întâlniri peste întâlniri,telefoane,mesaje,îmbrăţişări,sărutări,dorinţe,promisiuni.Integrarea lui în grupul tău,a ta în a lui,primul "Te iubesc",primele luni de relaţie,integrarea lui în toată viaţa ta,în toate grupurile din care faci tu parte,integrarea ta în grupurile lui.Iubire,pasiune,conversaţii,declaraţii,mărturisiri,planuri.Totul e perfect.Apoi tu te plictiseşti.Sau el.Sau se bagă cineva între voi,şi în loc să fiţi doar voi doi,sunteţi tu+euştiucine+el+naibaştiecine.

Discuţii aprinse,nervi,lacrimi,împăcare,iubire,speranţe. Şi dacă încrederea deplină şi respectul (şi el deplin) lipsesc,o luaţi de la capăt cu discuţiile,certurile...tu nu mai ai chef de el,el de tine,şi tot aşa,dar am fost învăţaţi că orice-ar fi,trebuie să o ducem până la capăt,indiferent de cât de bolnăvicioasă este relaţia.Cum să dai cu piciorul unei relaţii de juma' de an? Dacă la o chestie de genu zici aşa,atunci le înţeleg pe tipele care nu vor să divorţeze pentru că sunt măritate de 10 ani,au un soţ alcoolic,copii şi şi-o încasează în fiecare seară.Oameni buni!O viaţă aveţi....şi îi lăsaţi pe alţii să o trăiască pentru voi?Ia fiecare cu ce are,gata.M-am săturat.Fiecare trăieşte după faptele sale,nu suntem demni să dirijăm şi viaţa altuia.

Ok,revin.Ajungeţi la despărţire,el s-a săturat de toate fazele penibile,şi ştie poate mai bine ca tine,că o relaţie de genul vă distruge pe amândoi.Da,ştiu,e greu să treci peste o despărţire,dar aşa e mai bine dacă vezi că relaţia scârţâie.Urmează săptămâni de lacrimi,care îţi prind foarte bine,te descarci de încărcătura emoţională negativă acumulată până în prezent,aşa că de ce să nu plângi?Carrie (Sex and the city) zicea într-un episod că pentru a trece complet peste o despărţire îţi ia jumate din timpul petrecut împreună.Testat şi complet adevărat.Ai parte de o perioadă în care eşti nervoasă,în care îţi este ciudă pe toate prietenele tale care mai sunt prietene cu el,încerci să te descotoroseşti de ele şi e bine,pentru că dacă asta te face să uiţi de el este perfect!Apoi apare alta,noua lui prietenă,simţi că fierbi,dar nu-ţi stă în fire să dai totul afară,aşa că taci şi rabzi.Uneori mai ai ghinionul să dai de poze cu ei,ceea ce te omoară.Îi urăşti pe amândoi acum,deşi ea nu ţi-a greşit cu nimic,şi dacă te gândeşti bine,nici el....iar perioada rea trece.Tu pui ochii pe un alt tip,dar nu prea ai "noroc",încă nu te-ai dezlipit 100% de relaţia avută...şi vine o zi în care "dai cu capul de grinda de jos" şi te trezeşti la viaţă.După câteva luni cretine,e momentul să realizezi ce e în jurul tău şi să mergi mai departe.Vezi că lor le e bine împreună,şi tu nu mai eşti decât o cunoştiinţă de-a lui.Înapoi!Gata!Nu te mai poţi băga în viaţa lor,gândeşte-te că nici ţie nu-ţi place să fii prietenă cu o fostă de-a lui :) şi nici ea nu prea vrea să fii prin preajmă.Realizezi că oricât te-ai zbătut tu,oricâtă ură ai avut în tine ei sunt împreună,iar tu ai rămas ca proasta,cu ochii în soare,singură,aşteptând naiba ştie ce în loc să faci un pas înainte,să îţi vezi de viaţa ta,să vezi câţi tipi există în jurul tău.Hai ridică-te,uită-te în oglindă.Îţi place ce vezi?Mie da.Mă văd pe mine,mai frumoasă decât am fost vreodată,DE CE?Pentru că eu am renunţat să-mi plâng de milă,şi ştii de ce?Pentru că nu merită.Dacă ţie nu-ţi pasă de tine,cui crezi că o să-i pese?Crezi că din milă o să vină fostul tău prieten să îţi zică să vă împăcaţi? No way! Va fugi mâncând pământul dacă te vede aşa.El nu are nevoie de o povară ca tine,de fapt,nimeni nu are nevoie de o povară,aşa că dacă vrei ceva de la viaţă şi dacă vrei să fii iubită,învaţă să iubeşti.Cineva mi-a spus odată că nu ştii să iubeşti cu adevărat până nu suferi...Da,vei zice că tu nu vrei să auzi de suferinţă,dar priveşte partea bună a paharului,după cât ai suferit,acum eşti altfel,gândeşti,vezi,simţi,percepi altfel decât înainte.Consideră fiecare eşec o lecţie de viaţă.Dacă nu eşti în stare să înveţi de la alţii învaţă din propriile experienţe,poate aşa te trezeşti la realitate.

Ce pot să mai spun acum?Că nu îmi pasă de ce crede cel care citeşte ce am scris eu?Da.Zică ce-o vrea.Nu-i place? Păi atunci de ce a mai citit tot ce am scris? Ăsta e adevărul pe care l-am trăit,şi cumva m-am automotivat prin această postare.Şi acum la final un bonus:D Enjoy!:-)

I can smell love.

Ok.O nouă dragoste.O nouă obsesie.Dragoste=obsesie?Nu prea cred.Ceva e îneregulă cu mine.Ceva.Nu ştiu ce.Spuneţi-mi voi. De fiecare dată când mă îndrăgostesc apare o obsesie.Nu vreau să înşir obsesiile pe care le-am avut,dar un lucru e sigur,cea de vara aceasta e una sănătoasă.Cel puţin acum.Am ajuns să fac multă mişcare doar pentru a fi mai aproape de cineva,doar pentru a-l putea admira în secret 5 minute pe zi.Chestia asta e o binecuvântare pentru corpul meu,dar ce fac cu sufletul şi mintea?Nu pot continua la nesfârşit.Nu sunt aici să mă plâng.Nici să dau detalii despre noua dragoste,deşi ştiţi voi,de fiecare dată când mă gândesc la el,devin euforică.E mirific să fii îndrăgostit.M-aş putea îndrăgosti oricând.Deja am făcut-o.Consecinţele le suport mai târziu. :)

Femei...

Şi înc-o dată am dovedit că-s om neserios.Am promis o chestie şi nu m-am ţinut de cuvânt.După cum ziceam acum e momentul să criticăm femeile...Mdeci...femeile sunt considerate sexul slab,dar cu toate astea ţin cu dinadins să-şi dovedească superioritatea.Noi suntem cele care ne revoltăm când auzim chestii de genul "voi sunteţi femei,nu puteţi face asta." şi cerem ca bărbaţii şi femeile să aibe drepturi egale, dar tot noi pretindem că bărbatul trebuie să ne deschidă portiera maşinii (una pe care TREBUIE NEAPĂRAT să o aibă),că el trebuie să ne respecte tot timpul,indiferent de ce am face.Că trebuie să ne scoată în oraş a naibii de des.Suntem pline de defecte,care mai de care.Le ironizăm pe... piţipoance,dar ştim şi noi că fiecare dintre noi are momente în care a fi piţi înseamnă a fi sexi.Cerem bărbaţi bine lucraţi,că aşa poate nu ne plictisim,mai jucăm un x-o.Ne aşteptăm tot timpul ca bărbatul să ne plătească consumaţia,că deh,el e iubitul,măcar atât să facă şi el pentru faptul că îl iubim.Folosim chestia cu "that period of the month" waay too much!În mod normal aia e perioada cea mai tare a ta femeie! Purtăm tocuri chiar dacă multe dintre noi habar n-avem să mergem calumea cu aşa ceva.Orice-ar fi nu suntem în stare să recunoaştem că am greşit.Suntem foarte încăpăţânate.Norocul nostru că şi bărbaţii au defecte,altfel...pe noi cine ne-ar mai iubi?

Amuzament partea a II-a.

Am revenit.Exact,nu scăpaţi aşa uşor de mine.Exact cum v-am promis,sunt aici să vă scriu despre calităţile bărbaţilor,cei pe care i-am cam enervat ieri.Gândiţi-vă la Antonio Banderas,Ashton Kutcher,Johnny Depp,Orlando Bloom,Brad Pitt,David Beckham,Mihai Bendeac,Victor Slav,Serban Huidu,Andrei Duban,Cosmin Mustaţă...şi mulţi alţii,bine,şi tatăl tău,colegul tău,prietenul tău,iubitul tău...Uită-te la ei.Sunt frumoşi,adorabili,minunaţi,inteligenţi...N-avem cum să nu-i iubim.Ştiu,îţi place când te simţi protejată de EL,el BĂRBATUL.De ce?Pentru că face ce tu nu ai putea face.Altfel ai sta cu prietenele tale toată viaţa ta.Dar în schimb ai nevoie de el, şi el de tine.Te topeşti când te ţine de mână,îl vrei mereu lângă tine,e bărbatul vieţii tale.Bărbaţii arată a naibii de bine în costum,tot timpul au arătat.Bărbaţii nu trebuie să exagereze cu sala,cinci ore de fotbal cu prietenii pe săptămână e destul pentru silueta lor.Nu au nevoie de nenumărate perechi de papuci,încălţămintea lor constând într-o pereche de adidaşi,una de tenişi şi o pereche de pantofi.Simplu.Ei nu au nevoie de atâtea bijuterii şi produse cosmetice.Se mulţumesc cu o spumă de ras,un aftershave,un gel de duş,un şampon,un săpun,un deodorant şi un parfum care ne dă pe spate de fiecare dată.Bărbaţii miros bine.Ador parfumurile lor.Bărbaţii sunt descurcăreţi.Pot face orice (excepţie copii,dar oarecum fac şi aia).Ei au fost primii pe pământ.Ei pot sta cu berea-n mână fără nicio jenă.Pot să îşi manifeste nemulţumirea prin înjurături,şi tot nu sunt urâţi.Gândiţi-vă la un bărbat proaspăt ieşit de sub duş sau din piscină....mhhm....Gata,destul.Unii ajung să saliveze în ultimul hal.Continuăm mâine.Pa!

Amuzament.

Da,eu din nou.Da mă,tipa aia cu un zâmbet ciudat de fiecare dată când te vede.Calm,nu te mănânc.Sunt aici ca să scriu,să-mi împărtăşesc gândurile cu tine prietene.Mi-a venit o idee.Cum ar fi să scriu despre avantajele şi dezavantajele bărbaţilor şi ale femeilor?Desigur,fiind femeie,mă simt obligată să încep să critic bărbaţii, ca mai apoi să îi linguşesc,să îi îmbunez. Hai să începem.De ce?Ce mă?Nu mă laşi să zic ce am de zis?Ei haide,fierb ideile în mine,nu mă poţi lăsa aşa.Mă laşi?Da?Buun.Perfect.

Bărbaţii...virili,ce-i drept,dar azi nu-i ridicăm în slăvi,ci din contră,le găsim defecte ca mai apoi să-i putem iubi.Ah,era să uit.Dacă cumva unul din nefericiţii care îmi citesc postarea este băiat/bărbat îl rog eu din tot sufletul să nu încerce să înţeleagă ce gândim noi,de ce?Pentru că nu ne înţelege,şi oricum se poate delecta mai târziu cu altceva.

Aşa,începem!Bărbaţii,pe bune,ce nume e ăsta?Cum să zici că tu eşti bărbat?Sună urât.Şi când auzi că-l cheamă Alex,Robert,Bogdan sau chiar Cristi îţi vine să-ţi smulgi firele din cap.Îs prea mulţi cu acelaşi nume.Prea mulţi!Ah,păi ştiu,cu siguranţă părinţii lor îşi doreau o fată şi când au realizat că s-a născut băiat,le-a pierit tot cheful şi au ales un nume la întâmplare,sau şi mai rău au citit numele medicului sau al omului de servici (comic fetelor,nu?Las' că ne vine şi nouă rândul).Voi vă vedeţi cum arătaţi?Toţi copiaţi tot felul de artişti şi arătaţi ca fundul unui elefant dupa o baie în noroi.Bă,şi sunteţi graşi,obezi,şi vă etalaţi cantitatea fără nicio ruşine.Băi,sunteţi slabi,ce naiba?Vreţi să fiţi folosiţi pe post de scobitoare la masa de prânz?Băăi musculoşilor!Sunteţi greţoşi frate...Ghh...mai bine trec mai departe până nu devine stomacul meu storcător.Aşa.Sunteţi groaznici!Preferaţi să vă comportaţi ca nişte măgari în loc să vă asumaţi riscul şi să iubiţi cu adevărat (băi,voi l-aţi văzut pe Vârciu?Eu da,plângea ăla frate că l-aînşelat nevastă-sa,aşa ceva mai rar.Nu ştiu câţi din voi aţi face asta...Sau poate mă înşel.Nu ştiu.) Continuăm cu seria defectelor voastre dragii noştrii bărbaţi.Sunteţi leneşi şi incapabili.Staţi toată ziua pe canapea cu berea-n mână şi cu ţigarea-n cealaltă mână şi vă uitaţi la meci,că deh,e greu să vă mişcaţi fundul la un meci cu prietenii. Sunteţi măgari!Da,am mai zis-o,ştiu că mă repet.Da frate!MĂGARI! Nu ştiţi să vă sunaţi iubita,să vedeţi cum o duce...NIMIC!Rataţilor!Din păcate avem nevoie de voi pentru a perpetua specia,că altfel vă ardeam de muuult!Aha...încă ceva!Voi n-aţi auzit că frumuseţea unei persoane constă în ce are înăuntru?Ce zici mă?Mă contrazic?Eu nu v-am cerut să arătaţi excelent,dar măcar o siluetă decentă omule!Oricum,voi n-aveţi nimic bun nici în exterior nici în interior.Mă opresc aici.Da,lista ar fi mai lungă,dar pentru binele dobitoacelor nu mai continui.

P.S Nu aveţi motive să fiţi indignaţi.Oricum mâine vă veţi simţi în al 9-lea cer,aşa că vă rog,aşteptaţi.Dar sincer,nu v-ar strica daca v-aţi gândi serios la ce am scris eu aici. Hugs!

Nu,pe bune.Nu vreau ca asta să fie ultima oară când te mai văd.Ai apărut val-vârtej în viaţa mea şi mi-ai dat de gândit.Ai fost îndemnul de care aveam nevoie,palma necesară..."Girl,wake up!".Nu vreau să te las să pleci,dar nici cu forţa nu te pot ţine.Te iubesc,îţi mulţumesc că ai apărut în viaţa mea,şi îţi dau drumul să zbori mai departe.Te voi ajunge din urmă.Nu acum.Nu anul acesta,ci mai târziu.Te voi face mândru de mine!

Dezamăgire.

Şi degeaba ţi-am zis eu cum să mă iubeşti.Tu tot nu o faci,nu vrei.De ce?Mă întreb,mă întreb de ce mă mai chinui cu tine.Te chinui să-mi demonstrezi că nu ţii la mine?Sau să te prefaci că nu,pe când tu mă visezi în fiecare noapte dar îţi este teamă să-mi vorbeşti.Ştii ce?M-am săturat de nesiguranţa sentimentelor tale.Te plângi că nu eşti iubit,idiotule!Sunt fix lângă tine!!!Spui că nu meriţi să fii iubit.Păi nu,ce să-ţi fac dacă eşti incompetent şi nu mă vezi?Normal că nu meriţi iubire dacă nu o cauţi.Dar ştii ce?Poate că nici tu nu ştii ce vrei,ştiu cum e.Vrei ceva special,o zână din poveşti,nu?Ei bine,pot să îmbrac o rochie de genul,dar tu poţi fii prinţul?Nu te pun călare pe cal,ci doar să fii un prinţ.Crezi că poţi?......... Să-ţi spun eu cum stă treaba,suntem doi copii răsfăţaţi,care vor să primească totul când cer.Nu e aşa simplu.Dacă nu ştii să suferi,crede-mă,nu vei fi în stare să iubeşti cu adevărat.Da,ştiu.Poţi să-mi spui că sunt prostii,şi că te-ai săturat de ele.Sincer, şi eu.M-am săturat să te aştept.Da,pe tine,tu care întârzii să vii.Gândeşte-te.Dacă ai veni acum,ar fi foarte bine pentru amândoi.Avem doar o viaţă,de ce să ne petrecem jumătate din ea aşteptând,când putem să oferim atâta iubire încât ne-am sufoca reciproc?Râzi,şi îmi place.Eu una aş fi în stare să te fac să râzi în fiecare zi,şi apoi să mă iubeşti,iar apoi să râzi din nou....şi iar să mă iubeşti.Dar,ce să-ţi fac?Preferi singurătatea ta,preferi să suferi,tu cu tine,dai cu piciorul tuturor şanselor.Eşti un laş!Iar mie nu-mi rămâne decât să merg mai departe.....mult mai departe....

Indicii....

Ok,hai să-ţi spun cum să mă iubeşti.Desigur,tu mă iubeşti în felul tău,dar lasă-mă să-ţi spun cum vreau eu.Dimineaţa,trezeşte-mă cu un "Te iubesc" şi urează-mi o zi nemaipomenită,apoi aşteaptă-mă în locul nostru de întălnire,deoarece înainte de a da ochii cu ceilalţi, vreau să admir răsăritul alături de tine.Când ne întâlnim vreau să mă îmbrăţişezi şi să mă săruţi,şi să-mi spui că ţi-am lipsit...şi că m-ai visat.Când ne luăm rămas bun şopteşte-mi cuvinte dulci,ca să-mi îndulcească întreaga zi.Trimite-mi mesaje,arată-mi că te gândeşti la mine oriunde-ai fi.De două ori pe săptămână aşteptă-mă cu o floare,un trandafir roşu sau o lalea.Îţi promit că voi pune câte o petală din fiecare floare primită de la tine în cartea pe care mi-o vei oferi cadou la aniversarea noastră.Du-mă la un film,unul romantic.Ţine-mă de mână când ne plimbăm prin parc în drumul nostru spre casă.Fă-mă să zâmbesc,faţa mea să fie o simfonie a bucuriei şi iubirii;fi prietenul meu cel mai bun,lasă-mă să mă joc cu părul tău,sărută-mi fruntea,şi mâinile,şi pleoapele.Scrie-mi poezii,recită-mi-le seara târziu.Iubeşte-mă pentru ceea ce sunt şi nu-mi cere să fiu altfel.Urează-mi noapte bună şi cele mai superbe şi încântătoare vise... Lasă-mă să-ţi mulţumesc că mă iubeşti aşa....iar eu te voi iubi mereu... :)

Învierea Domnului

(:| Gâââh... e 22:57.Mai am un pic şi plec.Da.Slujba de Înviere.Sau ce a mai rămas din ea.De ce zic asta?Pentru că,cu trecerea anilor,preotul s-a cam plictisit să petreacă în fiecare an,de Înviere,mai mult de o oră jumate cu enoriaşii.Nu că aş fi eu vreo creştină înfocată,dar tocmai neseriozitatea de care dau dovadă unii îmi taie tot cheful de a merge la biserică.

Hmm...Paşte Fericit?Doar nu ţi dor de iarbă.Nu?Pe bune acum,la chestia asta îl susţin pe Bendeac.Da,nebunul ăla pe care eu în seara asta nu l-am văzut,că deh,am gătit cu mama.Dragul meu Bendeac a postat pe 2 aprilie (http://mihaibendeac.ro/ hai,asiguraţi-vă) ceva legat de spiritul Paştelui,care,ce-i drept,s-a cam dus.Măcelărim miei,ne călcăm în picioare pentru a lua lumină sau,şi mai rău,petrecem noaptea Învierii prin cluburi,că asta înseamnă sărbătoare la noi.Trimitem mesaje în prostie.Aceleaşi mesaje,an de an.Pentru ce?Aaa...doar ca să nu zică prietenul/şeful că nu eşti în stare să trimiţi un mesaj?Păi atunci foloseşte messengerul!E mai uşor de folosit.Şi nu costă!Cum zicea Mihai,mâncăm,bem,şi dormim.Păi aşa ne amintim noi de Învierea Domnului?

Eh haide,mergeţi la biserică dacă v-am speriat.Mergeţi şi,ca ce oameni buni sunteţi,lăsaţi 5,10 sau chiar 50 de lei,pentru că aşa Dumnezeu vă iartă păcatele,chiar dacă nu aţi postit,sau spovedit.Mai nou,dacă n-ai bani,nici nu ai ce căuta în biserică.Cred că toţi ştiţi ceva despre chestia cu pomelnicul-păi,scrii tu pe o listă pe cei dragi ţie şi pe cei care au murit,dar contau pentru tine,plăteşti şi tu,câţiva lei,şi gata.Preotul are datoria de a-i pomeni pe aceştia la fiecare slujbă timp de câteva săptămâni-ieri,am rămas şocată când am aflat că s-a impus o taxă pentru ca părintele să citească câteva nume,şi îl cred şi eu,ce dacă se presupune că sunt legătura dintre oameni şi Dumnezeu?Nu pot obosi citind câteva nume?Pe mine cine mă plăteşte?...În fine.Mai bine mă opresc aici că altfel risc să merg mult prea departe cu chestia asta,ceea ce nu vreau.Peste 10 minute plec la biserică,minţindu-mă că trebuie să îi ignor pe aceşti nesătui ca să ajung pe calea cea bună. :)

Şi acum....Notăm!

Vineri.26 martie 2010.18:05 - Stând pe o bancă în faţa catedralei (după o zi plină) am ocazia să admir oraşul.Da.Nu mi-e ruşine să-mi scot caietul şi să notez!În primul rând mă înnebuneşte zgomotul,care să zicem că ar fi ok dacă nu ar fi înteţit de sirenele ambulanţelor care încearcă să-şi facă loc printre şoferii inconştienţi (a se citi incompetenţi).Acum vreo două minute am văzut doi bătrânei,destul de simpatici - soţ şi soţie - soţia se sprijinea de un baston şi de soţul ei care ţinea în mâna stângă geanta doamnei.Sincer nu ştiu de ce m-am gândit la banii pe care i-ar avea în geantă şi la un posibil hoţ care ar atenta la ei doar pentru că posesorii sunt în vârstă şi neputincioşi.De ce nu se leagă de cineva mai mare (ca statură şi forţă) decât ei?Simplu.Pentru că banii pe care îi fură de la alţii nu le-ar ajunge să-şi plătească spitalizarea. :)

Sweeet!Ce ar căuta 11 sportivi la catedrală?

1.Să vorbească la telefon.

2.Să "îşi spele păcatele"

3.Să se roage lui Dumnezeu pentru meciul următor.

Răspuns corect:toate variantele de mai sus.:D (da' ce maşinuţe aveţi dom'le!)

Tadadaaaam!Sunt privită ciudat de ceilalţi...şi ce?! Am hotărât că atât timp cât nu rănesc şi nu jinesc pe nimeni pot face ce vreau,fără să mă intereseze de părerea celorlaltor persoane.Aşa că să nu vă miraţi dacă mă vedeţi îmbrăcată ciudat sau dansând pe stradă (:-p)...sau imitând vreo piţi/pui de piţi sau un piţiponc >:) My creativity monster is alive!And I'm not afraid to show it! Huugs!

Zilele trecute am terminat de citit (in sfarsit) The Secret-Rhonda Byrne si ma tot gandesc la ce se intampla in jurul meu,atatia oameni care si-ar putea schimba viata doar gandind altfel,dar nu sunt in stare sa vada partea plina a paharului si se ingroapa in trecut,in pareri de rau pentru ce n-au facut,n-au zis sau n-au vazut.De ce nu avem curajul sa gandim altfel?De ce ne este teama de ceva mai bun?De ce nu suntem in stare sa fim impacati cu noi insine?La urma urmei viata e simpla,si frumoasa si extraordinara...si plina de bogatii,dar noi o complicam,o uratim si ne zicem ca nu sunt destule pentru fiecare...Minciuni!Foarte putine persoane au curajul de a gandi diferit,o viata mai buna,o zi mai buna,o slujba mai buna,de ce?Pentru ca au incredere in Univers.Te trezesti morocanos dimineata?(gen 'ah,iar scoala/servici...ce nasool') Incepe prin a multumi pentru noua zi,si pentru cat de extraodinara va fi,din moment de crezi,gandesti si simti asta,asa va si fi. :)

Sincer,imi pare rau pentru cei lasi,pentru cei care nu sunt in stare sa spuna lucrurilor pe nume,imi pare rau pentru cei care se ascund de fericire si bunastare,imi pare rau pentru ghioceii din gradina ca au inghetat,rasariti mult prea devreme,imi pare rau pentru mine ca renunt usor,ca pana acum cateva luni incercam sa fac pe plac tuturor,ignorandu-ma pe mine...si multe altele... :) Oricum,ce-a fost,nu va mai fi,doar daca tu vrei asta...viitorul e rezultatul gandurilor tale de acum,asa ca ai grija ce gandesti si vrei cu adevarat!

Da,stiu ca nu am postat nimic in ultima vreme,dar nu asta e important.Vreau sa continui o discutie inceputa cu un prieten,despre o anumita melodie. 'Locul potrivit' , pe care cred ca o stiti toti deja.El mi-a luat-o inainte,si a postat deja pe blogul sau ( http://allergic-to-kryptonite.blogspot.com/ ). Da,e usor sa repeti cateva versuri Nu ne-am nascut in locul potrivit/ N-am primit, am facut totul din nimic.’ dar in loc sa tot zicem ca nu ne-am nascut in locul potrivit si sa ne plangem de mila,de ce nu incercam sa facem ceva pentru a schimba acest loc...pentru a-l face 'potrivit'? De ce?Pentru ca suntem prea lenesi,asteptam sa primim totul pe tava (ceea ce...sa fim seriosi,nu se va intampla!) trebuie sa realizam ca suntem responsabili pentru faptele noastre, iar daca noi vom continua sa nu facem nimic,locul tot nepotrivit va ramane.Nu conteaza ca noi cantam sau repetam versurile unei melodii...nimic nu se va schimba.Inceputul e greu,dar merita.Ne trebuie ambitie si initiativa fratilor!