Nici măcar nu ştiu de ce scriu...poate aşa...de dragul tastaturii.Na,oricum...pot să spun că tipicul adolescenţei se manifestă mai mult ca oricând. Nehotărâre,nesiguranţă,nevoia de a fi iubit de cineva ( excludem părinţii,fraţii,surorile şi prietenii),dorinţa de a ieşi din tiparele lumii,de a fi cineva,de a fi mai bun şi nu în ultimul rând dorinţa arzătoare de a te găsi pe tine însuţi,să ajungi să ştii ce vrei,să fii stăpână pe tine.Şi acum...chiar dacă ai fost rănită,deşi tu te-ai rănit singură.Ţi-ai creat o realitate a ta,fără să ţii cont şi de ceilalţi sau de alte detalii,iar acum când realitatea ta nu se potriveşte "tabloului" cu adevărat real, te simţi rănită,minţită,şi dai vina pe toţi din jurul tău pentru incompetenţa ta,pentru că n-ai fost destul de deşteaptă să ceri detalii.Te apucă din nou ura,pe toţi şi pe toate,deşi,crede-mă,e stupid! Da,sunt bună să dau sfaturi,dar să mă autosfătuiesc nu.Super,nu? După toate astea,te apucă nebunia,şi răstălmăceşti cuvintele,faptele...tot ce se poate! Te cufunzi din nou în minciuni şi lu construite de tine,deşi ţi-ar fi mai uşor să confrunţi adevărul,să spui ce te doare,să renunţi la ideea că cineva îţi aparţine ş.a.m.d. Citeşti tot felul de chestii şi zici că te vor ajuta pe viitor,dar dacă nu eşti în stare să-ţi aminteşti de ele,cum te pot ajuta? Un ultim sfat.Pentru mine.Sper să-l bag în cutiuţă. Încearcă să aflii ce vrei de la viaţă,de la tine,de la alţii,de la un prieten...şi niciodată nu încerca să schimbi un om.Te vei chinui degeaba.

Pupici şi ... o viaţă mai bună!

P.S: Da,e vorba de autoadresare.Sunt ciudată,dar presupun că toate chestiile astea mă vor ajuta la ceva.