miercuri, 22 februarie 2012

De ce iubim pe cei ce ne rănesc şi rănim pe cei ce ne iubesc?

      Simplu. E chiar foarte simplu. Nu vreau să dau exemple, dar sunt sigură că ştiţi şi voi foarte bine la ce mă refer. De ce iubim pe cei ce ne rănesc şi rănim pe cei ce ne iubesc? Pentru că am fost învăţaţi să fim respectuoşi şi să ţinem la cei de lângă noi, să le iertăm ORICE greşeală, indiferent cât de mult suferim. Ne ataşăm de persoane, suntem răniţi, iar la final ne întrebăm dacă are rost să iubim, să ţinem la cineva....însă uităm că nimeni nu e la fel. Noi suntem singurii responsabili pentru deciziile luate, pentru că iubim pe cine nu trebuie - sau nu merită - însă suntem atât de buni şi sperăm că acea persoană se va schimba, încât nu suntem în stare să punem piciorul în prag, să trecem mai departe. De ce îi rănim pe cei ce ne iubesc? Nu cred că o facem intenţionat, însă suntem mult prea ocupaţi să ne facem griji pentru cei care ne rănesc şi de aceea nu putem privi în jurul nostru, să observăm că şi alte persoane ne iubesc. Şi mă întreb de ce, dar răspunsul îl găsesc în mine. Pentru că ne e teamă de ce vor crede alţii, pentru că ne e teamă să începem ceva nou, pentru că ne-am obişnuit cu o anumită atmosferă...pentru că am suferit atât de mult, încât asemănăm iubirea cu suferinţa, sau nici măcar nu mai ştim ce e aceea iubire.
      Şi la final te întrebi dacă a meritat să-ţi baţi capul atât de mult când puteai să spui STOP! Eu trec mai departe. Nu suport suferinţa. Cine mă iubeşte este norocos să mă aibe....nu eu sunt norocoasă să sufăr pentru tine, pentru că mă răneşti.

miercuri, 4 ianuarie 2012

2012.

        2012. Bun, încă un an. Ce ne aduce 2012? Sper că multe bucurii, realizări, sănătate. prieteni de încredere şi multe altele. Sfârşitul lumii? Hai să nu ne băgăm în discuţii filozofice despre aşa ceva. Probabil că ceea ce voi spune acum aţi tot auzit "ce repede a trecut 2011". Da, dar nu contează cât de repede a trecut, ci cât de multe ai reuşit să faci în acest an. Ce am făcut special în acest an? Am petrecut mai mult timp cu cei dragi, am călătorit, am învăţat, am cunoscut destul de multă lume şi mi-am făcut mulţi prieteni. Ce am învăţat în 2011? Că dacă te lauzi prea mult cu ceea ce vrei să faci pentru că întotdeauna se va găsi cineva - sau ceva - să te împiedice şi să te descurajeze. Mi-am dat seama că uneori eu sunt de vină, mi-am dat seama că dacă nu eşti în stare să lupţi pentru  lucrul la care ţii, înseamnă că nu ţii cu adevărat. Probabil că uneori trebuie să învăţăm că în viaţă unele persoane vin şi pleacă... stau puţin alături de noi - noi avem impresia că vor sta tot timpul alături de noi - iar la un moment dat dispar pur şi simplu, lăsând în urmă întrebări fără răspuns şi mai mult ca sigur, o lecţie de viaţă.

Bun venit 2012! Te vrem bun, plin de bucurii, realizări, lecţii de viaţă şi sănătate!
P.S: Bucuraţi-vă de cele 366 de zile pe care vi le oferă acest an ca şi când ar fi ultimele (nu pentru că vine sfârşitul lumii, ci pentru că niciodată nu veţi mai avea ocazia să primiţi cele 366 de zile ale lui 2012.)!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Sărbători?

     24 Decembrie. Ajunul Crăciunului. Parcă nimic nu mai e ca înainte. De ce ascult ProFM în loc să ascult colinde? De ce nu am plecat cu prietenii să colindăm, să vestim Naşterea Domnului Iisus Hristos? Habar n-am.Dar un lucru ştiu sigur. Îmi place să mă plâng şi să mă revolt.De ce? Pentru că această sărbătoare îşi pierde tot mai mult din farmec.De ce? Probabil din cauza noastră. Nu.Sigur din cauza noastră. Suntem mult prea ocupaţi să fugim dintr-o parte în alta pentru a prinde reducerile la haine, alimente, electrocasnice, cadouri etc. Mai degrabă sărim să facem curăţenie şi să ştergem geamurile alea în loc să petrecem timp cu familia. Da, trebuie să fie curăţenie în casă de Sărbători (bine, nu doar atunci), dar asta nu înseamnă că trebuie să întoarcem casa cu susu-n jos şi să cădem rupţi de oboseală la finalul zilei. Da, trebuie mâncare gătită ( ca de obicei), însă asta nu înseamnă că umplem frigiderul până la refuz cu mâncare!

     Hai totuşi să facem ceva! Gata, am trecut la ProFM Xmas, termin de scris această postare şi merg să cinez cu ai mei, să stăm la masă cu toţii, să uităm de probleme şi să ne bucurăm că suntem sănătoşi şi împreună.


P.S: Dragilor, aveţi grijă ce mâncaţi zilele astea! Nu vrem să vă vedem prin spitale! 

Despre toţi şi toate.

       Am avut parte zilele trecute de o discuţie cu un prieten despre femei şi bărbaţi, iar la un moment dat mi-a spus "Ştii de ce înşeală bărbaţii? Încearcă să le mulţumească pe toate, voi fiind multe." Iar eu consider că aceasta este diferenţa dintre bărbaţi şi femei. Sunt de părere că femeia înşeală pentru a fi ea mulţumită, nu pentru a-l mulţumi pe altul. Ce mi-a spus prietenul? Că el credea că ei sunt cei egoişti. Desigur, acum probabil veţi zice că femeile-s cele rele şi egoiste, însă hai să ne gândim puţin. Câte femei nemulţumite de stadiul deplorabil în care se afla relaţia lor şi-au înşelat iubitul? Destule. Câţi bărbaţi care probabil nu aveau probleme în relaţie, şi-au înşelat iubita? Destui. Şi acum întrebarea magică: cine-i egoist aici? Răspunsul meu: atât femeile cât şi bărbaţii. De ce? Pentru că putem spune despre femei că sunt egoiste pentru că înşeală doar pentru a fi ele fericite şi mulţumite, însă pe de altă parte, la un răspuns ca cel pe care l-am primit eu ce poţi răspunde? Că şi bărbaţii sunt egoişti. Şi aici observăm dorinţa lor profundă de a fi ei cei mai buni, de a fi ei cei care mulţumesc (să zicem) multe tipe. Sunt de părere că nu putem generaliza. Am auzit destule tipe strigând în gura mare "Toţi băieţii sunt la fel!" (Draga mea, cine te-a pus să-i încerci pe toţi? :D) Nu e vina întregii specii masculine că ea a făcut câteva alegeri proaste, dar se pare că nu e destul de matură să-şi recunoască vina. De asemenea, am auzit destui tipi spunând că "fetele-s curve". Da,probabil cele cu care ai avut tu o relaţie au fost. Asta nu înseamnă că toate sunt aşa, şi depinde şi de tine ca tip ce fată alegi... una pe care o poţi agăţa destul de uşor în club sau una pentru care trebuie să depui efort pentru a o convinge că eşti tipul potrivit. Un sfat pentru toţi: înainte să generalizaţi, gândiţi-vă că e posibil ca să fi fost şi voi vinovaţi (într-o anumită măsură) şi că nu toţi oamenii sunt la fel. E imposibil aşa ceva!

luni, 27 iunie 2011

3 kg de iubire, compasiune şi respect vă rog!

Când rămâi blocat în timp şi spaţiu cum procedezi? Alegi să fugi încotro vezi cu ochii sau alegi să te confrunţi cu situaţia? Te opreşti puţin să vezi de ce te-ai blocat? Te uiţi în jurul tău să aflii ceea ce trebuie aflat, sa vezi ceea ce trebuie văzut, să spui ceea ce trebuie spus? Te gândeşti câteodată şi la altcineva decât la tine? Sau preferi să crezi că tu eşti centrul Universului (probabil că tu eşti centrul propriului tău Univers), că totul ţi se cuvine ţie, că nimeni nu e la fel de important ca tine? Ai momente în care simţi că doar tu exişti? Toate astea pentru că probabil nu ai curaj sau nu vrei să înţelegi că există şi alte suflete nevinovate care au nevoie de compasiune. Nu totul se învârte în jurul tău, aşa că nu eşti cu nimic mai special decât altul. Ce ai în plus? O ureche? Un nas? Un deget? A. Experienţă. Bun. Şi asta îţi dă dreptul să-i critici pe toţi? Să-i consideri subalternii tăi? Nu, nu cred. Gândeşte-te la asta. Pune-te în locul lor! Da, eşti blocat în timp şi spaţiu doar DIN VINA TA! De ce? Pentru că altfel nu te-ai opri puţin din goana ta după succes. Nu te-ai opri să observi toate aceste fiinţe frumoase care trăiesc lângă tine. Probabil eşti un copil răsfăţat care nu consideră necesar să-şi aprecieze părinţii pentru efortul depus. Poate eşti iubitul insensibil din cuplul Iubire vs Indiferenţă. Te-ai gândit că ea îţi face pe plac pentru a te răsfăţa. pentru că aşa îşi arată ea dragostea faţă de tine? Tu ai făcut vreodată la fel pentru ea? Vei face vreodată? Mai gândeşte-te. Probabil eşti acel prieten care are nevoie de prietenii săi doar când nu are altceva de făcut, sau nu mai are bani, dar tot are chef de ieşit. Ce e aici? Hotel? Bancă? Împrumut bancar? Da? Păi atunci aş dori şi eu 100 de prieteni care fac totul pentru mine. Nu merge aşa. Ar trebui să se înfiinţeze un magazin.Magazinul Sentimentelor. Jur că aş merge acolo şi aş spune :"3kg de iubire,compasiune şi respect vă rog!" şi vi le-aş face cadou, ca la rândul vostru să le faceţi şi voi cadou. 

Punct.


Multă fericire până data viitoare! F.S 

duminică, 2 ianuarie 2011

2010 vs 2011

                  E 00:03 , 2 ianuarie 2011,duminică. Probabil că ora la care voi posta va fi putin diferită deoarece încerc să-mi stăpânesc sutele de gânduri ce-mi vin acum în minte. Dacă stau bine să mă gândesc, aş putea face o comparaţie foarte bună între cum eram în ianuarie 2010 şi cum sunt acum, în 2011. Analizam două fotografii,una de la revelionul trecut şi una de anul acesta. Prima schimbare vizibilă e faptul că mi-a crescut părul. Măcar atât am reuşit în 2010.Să-mi las părul să crească. În plus zâmbesc mai mult.Sunt mândră de dinţii mei şi nu mi-e teamă să-i arăt. Acum stau să analizez. Anul trecut eram prietena tristă pentru că îşi va petrece Revelionul singură,fără iubitul ei. Citisem multe despre superstiţiile de Anul Nou şi aveam pregătit un întreg arsenal pentru noaptea dintre ani. Ceva roşu,ceva nou,bani în buzunar,paharul de şampanie în mâna stângă,iar cu mâna dreaptă o ţineam pe mama.Mi-am propus multe pentru 2010, şi fără să-mi dau seama am îndeplinit cam tot ce mi-am plănuit. Excepţie unele dorinţe prostuţe, dar am învăţat ceva în legătură cu doritul aiurea.Ai grijă ce-ţi doreşti pentru că de multe ori nu totul e cum ai vrea tu. Anul ăsta a venit o prietenă şi un văr de-al meu la mine,ai mei au fost acasă amândoi şi totul s-a desfăşurat într-o atmosferă cât se poate de plăcută.   La 12 nu m-am gândit decât la ce am văzut.Sticle de şampanie,bucurie,artificii,oameni dragi alături. Desigur,mi-am pus şi dorinţe,dar dacă le-aş menţiona aici nu cred că s-ar îndeplini. Încă cred în aşa ceva. Anul ăsta sunt puţin mai matură,gândesc altfel şi nu-mi pasă că de Revelion n-am avut un iubit lângă.Niciodată n-am avut, aşa că de ce aş face mare tam-tam din aşa ceva? Da,n-am iubit,dar sunt  înconjurată de prieteni. În 2010 am învăţat că aparenţele înşeală,că un simplu zâmbet de multe ori rămâne un simplu zâmbet, am realizat că dacă îţi plănuieşti ceva pas cu pas, sigur ceva se va întâmpla iar planul tău se duce de râpă. :) Un lucru important şi demn de menţionat e faptul că sunt persoane care prin simplul fapt că îţi vorbesc,îţi fac ziua mai bună!

Numai bine şi un 2011 plin de realizări şi momente grozave alături de cei dragi.

joi, 9 decembrie 2010

Si tu? Cine esti tu?



O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Deodata, ea se simti ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.
-Cine esti? a intrebat-o o Voce.
-Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
-Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
-Sunt mama a patru copii.
-Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
-Sunt invatatoare.
-Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: „Cine esti tu?”
-Sunt crestina.
-Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.
-Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana celor sarmani.
-Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.
In mod evident, ea nu a trecut de examen si a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel intreaga ei viata s-a schimbat.
Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic – pentru ca asa se nasc lacomiile si ambitiile; nu sa fiti cutare si cutare – pentru ca astfel deveniti conditionati; ci pur si simplu sa fiti…
…si tu? cine esti tu?…
Uneori Trebuie sa te pierzi pentru a te Regasi.

Ninge!

           Prima ninsoare a iernii 2010. Inima îmi explodează de bucurie. Căldură. Miros de vanilie şi scorţişoară. Muzică bună de Crăciun. Lapte cald cu miere. Primii fulgi de nea zgribuliţi şi duşi de vânt în toate părţile. Mii de zâmbete. Ochi de copii fericiţi. Prima ninsoare.Bucuria iernii. Bucuria tuturor. Un lucru ştiu că m-ar face să zămbesc mereu. Să mă trezesc dimineaţa, în cameră să fie cald, iar când trag perdeaua, misterul alb al iernii să fie peste tot. :) Frumos,nu? Păcat că a plouat azi,dar eu ştiu că într-o dimineaţă când mă voi trezi, ceea ce-mi doresc se va îndeplini. Sper ca anul acesta să avem zăpadă de Crăciun. 

duminică, 5 decembrie 2010

Vine Moş Nicolae!

          Tu te-ai pregătit pentru Moş Nicolae? Ţi-ai curăţat ghetuţele? Ai fost cuminte tot anul? Rişti să primeşti doar o nuia de la Moş Nicolae?
          Îmi aduc aminte cum mă pregăteam eu pentru Moş Nicolae.Îmi lustruiam ghetuţele şi uneori şi faţa ( a se înţelege că făceam ce făceam şi mă mânjeam toată cu cremă de pantofi :)). Aşteptam cu nerăbdare să văd dimineaţa ce am primit.Abia dormeam ştiind că în hol mă aşteaptă o surpriză şi făceam tot posibilul să mă trezesc mai devreme. De la un timp am aflat cine e Moş Nicolae şi cine e Moş Crăciun,dar curiozitatea mea rămânea aceeaşi. Chiar îmi puneam părinţii la încercare să văd dacă ştiu ce-mi doresc cu adevărat. Mă chinuiam să fiu un copil cuminte ca să nu mă trezesc cu o nuia în ghetuţe, dar acum o nuia e colorata,cu fundiţe,globuri şi multe alte chestii.Eu când eram mică îmi imaginam că primesc o nuia.O simplă nuia ruptă din pom.
          Acum încă mă consider copil şi încă sunt nerăbdătoare să văd ce-mi aduce Moşul,deşi regret că din nou n-am apucat să le fac un cadou părinţilor de Moş Nicolae.Mă revanşez eu de Crăciun.
            Numai bine, ghetuţe cât mai curate şi cât mai pline de cadouri!

sâmbătă, 4 decembrie 2010

To procrastinate or to not?

          Un lucru ştiu sigur despre mine.Sunt ciudată când vine vorba de mâncare,dar pot să spun că mi-am obişnuit stomacul cu aproape orice.Acum mănânc clătite reci cu dulceaţă şi brânză şi o cană de lapte rece:)) 
          E sâmbătă seara.Se presupune că ar trebui să stau tolănită în faţa televizorului,dar la cât de aiurea a fost ziua de azi nu mă simt în stare să mă uit la televizor. Chiar mă gândesc că eu acum fac tot posibilul să evit istoria. Da,mă aşteaptă o teză marţi. Uite asta urăsc la mine. I'm a queen of procrastinate. Ce zice urban dictionary despre asta?
1.queen of procrastination8 up5 down
Kristen Ann Rose Corbisiero;
she goes on myspace, facebook, youtube, lime wire, reads, dance, eats, showers, cleans, applys makeup, tlaks to people, etc. while she's supposed to be doing an assignment
Da.EXACT! Încerc să mă motivez să învăţ, iar pe când reuşesc realizez că deja e seară şi că abia îmi pot ţine ochii deschişi. TRIST. Dacă m-ar plăti cineva pentru lenea de care dau dovadă şi pentru toate amânările astea, jur că aş fi putred de bogată! :))



miercuri, 1 decembrie 2010

Despre prietenie.

          A doua postare pe ziua de azi.Ar trebui să am o zi liberă în timpul săptămânii mai des. A doua idee pe care o voi aborda azi este cea a relaţiilor de prietenie distruse.Poate din cauza distanţei dintre cei doi prieteni,poate din cauza unei certe stupide sau poate pentru că cineva a intervenit între cei doi prieteni.Eu nu concep prima variantă.Oricât de mare ar fi distanţa..scuză-mă.. s-au inventat telefoanele,poşta scrisă,poşta electronică,messenger,facebook,twitter şi lista mai poate continua. Poate că sunt aşa pentru că mie imi stă în fire să reiau o relatie de prietenie exact din stadiul în care am lăsat-o acum câteva luni sau ani.Dar nu tot timpul reuşesc...dar aşa îmi dau seama care-mi sunt prieteni şi care nu. Se spune că timpul le rezolvă pe toate şi exact aşa e.Aş scrie mai multe,dar la postarea pe care o am în gand ca ultima postare a anului 2010 s-ar putea să repet unele lucruri şi nu vreau asta. Sunt de părere că acei prieteni care se numesc prieteni nu sunt în stare să treacă peste o ceartă prostească, îşi pierd statutul de prieteni.Acei prieteni care lasă pe cineva să intervină în prietenia lor cu altcinvea nu sunt prieteni.Poate urmăresc ceva,dar cu siguranţă nu prietenia ta. De exemplu una dintre cele mai bune prietene a mele este o vecină.Ne ştim de când m-am mutat aici.De 8 ani ne certăm,dar suntem în stare să ne împăcăm...deşi amândouă suntem a naibii de orgolioase.În opt ani am învăţat că prietenul tău (nu vreau să spun prieten adevărat pentru că nu cred în aşa ceva) nu este cel care te sună sau te caută doar atunci când are nevoie de tine,iar când tu ai nevoie de el îşi caută altceva de făcut. Am învăţat că prieten nu-ţi este cel care se lasă influenţat de altul şi renunţă la tine pentru o iubire. Nu e prieten. Prietenul adevărat e cel care te ajută la greu,cel pe care-l poţi suna oricând ai nevoie,care te consolează în momentele dificile şi e cel care este dispus să râdă de altul (pe ascuns,bineînţeles) când tu ai nevoie.

Prunci?!

             Okay,am  revenit...zic eu.Voiam aseară să vă scriu despre copii,nu-i aşa? Aseară uitându-mă plictisită prin lista mea de messenger, am observat un lucru destul de ciudat.Poate că e specific vârstei,dar tot e ciudat. Pentru început aş vrea să vă întreb voi cum eraţi la 11-12 ani? La ce vârstă aţi avut primul calculator + internet? Ce status ai de obicei? Ce limbaj foloseşti când vorbeşti cu prietenii tăi pe messenger? O să răspund eu prima. La 11-12 ani eram un copil naiv de clasa a 6-a.Nu eram populară,nu mă făceam remarcată în public.Calculatorul l-am primit la 13 ani...până atunci mă mulţumeam cu un need for speed la vecinu'.Internet am avut înainte de a începe clasa a 9-a, zicea mama că începe fata liceul şi are nevoie de informaţii. De obicei la status am câte un vers dintr-o melodie + linkul cu melodia, iar pe messenger scriu cât de corect pot,fără prea multe prescurări,şi foloseesc multe semne :D. Revin... am avut surpriza să văd că, o amică,să zic aşa, de clasa a 6-a se comportă ca o tipă de liceu crescută-n puf. Să-i ceri mamei să-ţi dea voie să ai unghii cu gel de la 11 ani?Să te dai cu fundul de pământ dacă nu te lasă să ai şi tu şuviţe ca mai ştiu eu ce aşa-zisa prietenă,sau că nu primeşti Lg-ul Cookie touch screen când tu ai un telefon destul de bun.O să fiu acum ca bunica : pe vremea mea... Dar pe bunica o înţeleg de ce ar zice aşa ceva.(Dumnezeu să o ierte că nu mai trăieşte) Daaar când bunica avea 11 ani era acu 70 de ani...nu acu 5 ani. Consider că aici e şi vina părinţilor care vor să le ofere totul copiiilor.Sunt de acord cu ei,şi eu aş face aşa ceva,dar până la un anumit punct.Eşti copilul meu,dar să nu crezi că îţi voi îndeplini orice moft. Ce m-a şocat a fost statusul ei "Dak eoo's soobiekt d barfaa...aTunci uuh ejti o taarfaa!". Aseară chiar discutam cu mama şi i-am spus că nici eu nu am statusuri de genul,sau tipele mai mari pe care le ştiu, iar răspunsul mamei a fost "Are 11 ani..ce să-i ceri mai multe?Asta e vârsta la care eşti foarte prostuţ şi faci,zici şi scrii multe lucruri pe care nu le gândeşti." Să fi ajuns vremea în care noi cei de 16-19 ani suntem consideraţi inferiori celor mai mici?Nu vreau şi nu pot să cred aşa ceva.

marți, 30 noiembrie 2010

Aveam o mega idee,dar oboseala isi spune cuvantul si abia imi tin ochii deschisi pentru a scrie ceva.Promit sa revin cat de curand cu doua postari :) si,ca sa nu ma intreb zilele urmatoare despre ce voiam sa scriu,imi notez aici:)) : copii si prietenii distruse.:)